Li maravéje de l’Abbruzze terramane

Li maravéje de l’Abbruzze terramane

di Sabatino De Patre, da “Pazzejenne”, Editoriale Trebi, Pescara, 1963

So’ ggirite pe stu monne

quand’é larghe, quand’é tonne;

cose bbune coma cheste

duva mì li truvareste?

Sol’a Terme, lu ciardéne

de l’Abbruzze la reggéne!

Ive a Londre, a Tarragone,

in Amereche e Giappone,

ma dovunche haie vuddate

cose huale ‘n zò truvate:

l’acqua bbone, l’acqua sane

de lu Ruzze Terramane!

Cammenenne, ecche l’Egitte!

Nene ve deche quanda pijtte.

Ma li cose li cchiù jutte

cheste nustre è subratutte:

maccarune a la catarre,

cuppa cuppa, varra varre.

E trittinghite e trittanghe

arrivive a lu Katanghe.

Ce sta tanda maravéje,

ca sti nustre nz’arsuméje!

Oh che lusse, che gran lusse,

lu magnà scrippelle mbusse!

Me terive al pole norde

e rmanive nda nu torde.

Vedive ddù Terramane,

che cucéve, cosa strane,

li fasciule nghe li coteche

mmezz’a tutte chille zoteche.

Ecche mò, in fandaseie,

su lu cile me purteie:

ndorne a Ddéje ere arhunéte

mélle sande, méte méte,

e magnéve, ‘n bona ndése,

lu pitone canzanese!

Ma lu cebbe prellebbate,

che lu popule ha mmendate,

certamende é li pappicce

nghe lu suche sinza cicce;

se ci sta la pummadore

da lu fiate sinde addore!

Quanne l’arche fu salvate

desse Nué, mbò sfessate:

– Povr’a mma! Nné stinghe mbite,

me so’ mezze sdelluffite!

P’arbené ce vo ddu’ nnuie

ahunete nghe li fuje! –

A la Pasque tutte quinde

magne bbune e stace attinde;

la piatanze assì hustose

sobbr’a tutte l’iddre cose,

é pe nno’ li mazzarelle.

Viva viva a Guide Celle!

Là li fire, là li feste

se la magne aleste aleste;

pe llu suche sapurose

che la renne prezziose:

la purcatte tennerelle

nghe lla cucchie che te crelle.

Cebbe vicchie, cebbe nuve

simbre sine te l’artruve;

pu’ pruva’ quande te piace,

ma lu huste nze cumbiace

se ne mmigne adagge adagge

li vertù, lu preme magge!

Pe cunchiude finalmende:

na bundà assì ccellende

fa matté lu pupuléne

ca é robbe subbrafféne:

casta é la ndocca ndocche,

pe stucchì sta felastrocche.

Dapù tanda cose bbune,

che cca nno’ sole s’adune,

ce mettame na hucciatte

de llu véne benedatte,

prufumate, quand’é cotte,

e stimate da lu dotte.

Ma na cose (nge sta huale!)

é davvare speciale:

é lu bbene pe sta terre;

é lu core sinza huerre

de sta razze genuiene

pane pane, vene vene!

Mò che quaste so’ nzegnate

e che nninde é trascurate,

v’arcummanne a tutte quinde:

arcurdate sti purtinde,

ca nu puste cuscé bbelle

ce sta sole su li stelle.